Articole

Sfantul Apostol Andrei

Sfantul Apostol Andrei

In Articole din 18 Noiembrie 2016

Sfantul Apostol Andrei este praznuit pe 30 noiembrie. A fost frate cu Simon-Petru si amandoi au fost pescari. Andrei si Petru au fost primii ucenici ai Mantuitorului.  In Evanghelia dupa Matei, la cap. 4, 18-20, se mentioneaza ca "Pe cand Iisus umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: «Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni». Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El".

Potrivit Traditiei, Apostolul Andrei L-a propovaduit pe Hristos in Bitinia, Bizant, Tracia, Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare, Scitia (adica Dobrogea) si pana in Crimeea. Trebuie sa amintim ca in lucrarea sa misionara din Dobrogea de astazi, Sfantul Andrei a fost secundat si de Sfantul Filip.

A fost rastignit pe o cruce in forma de X la Patras, in Grecia, langa Corint.

In anul 1995, Sfantul Sinod al Biserici Ortodoxe Romane a hotarat ca sarbatoarea Sfantului Andrei sa fie trecuta in calendarul bisericesc cu cruce rosie, iar din 1997 Sfantul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul Romaniei“. Ziua de 30 noiembrie a fost declarata sarbatoare bisericeasca nationala.

Numele Andrei nu este de origine evreiasca, ci greceasca: Andréas sta in legatura cu andreia, "barbatie, indrazneala" (de la anér, andrós, "barbat").