Articole

Sfantul Nectarie de la Eghina

Sfantul Nectarie de la Eghina

In Articole din 10 Noiembrie 2016

Sfantul Nectarie s-a nascut pe 1 octombrie 1846 la Silivria, in nordul Greciei. Intra in obstea Manastirii Nea Moni pe 7 noiembrie 1876, la varsta de 27 de ani. Dupa un an de zile este hirotonit diacon si primeste numele Nectarie. In anul 1889 este hirotonit  Mitropolit onorific de Pentapolis de catre patriarhul Sofronie. A trecut la cele vesnice pe 8 noiembrie 1920, dupa ce a indurat un an si jumatate chinurile cancerului.

Moastele Sfantului Nectarie se gasesc la manastirea intemeiata de el in insula Eghina, din Grecia. Mana stanga se afla in catoliconul Manastirii Marea Lavra din Sfantul Munte Athos.

Particele din moastele Sfantului Nectarie se gasesc la Manastirea Radu Voda din Bucuresti, Manastirea Putna, la Biserica "Sfantul Ierarh Nectarie" din Iasi, la Schitul "Sfintii Ioan si Nectarie" din Bradetu, judetul Arges, la Manastirea Halmyris din comuna Murighiol, judetul Tulcea, la Biserica "Sfintii Voievozi" din satul Ghimicesti, comuna Fitionesti, judetul Vrancea, la Biserica "Sfanta Treime" din localitatea Bucium, Judetul Brasov, la biserica Spitalului TBC din Sibiu, la Biserica "Sfantul Ierarh Nicolae" si "Izvorul Tamaduirii" a Spitalului judetean "Sfantul Ioan cel Nou" din Suceava, la Biserica "Nasterea Maicii Domnului" si "Sfantul Nectarie" din cartierul iesean Alexandru cel Bun, la Catedrala arhiepiscopala din Galati, la Capela "Sfantul Andrei" din cadrul Spitalului Judetean Galati, la Biserica memoriala "Mihai Viteazul" din Alba Iulia.